Pompierii din județul Brașov au intervenit, în weekendul recent încheiat, pentru stingerea a 39 de incendii, cele mai multe dintre acestea fiind incendii de vegetație uscată.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov, peste 70% dintre intervențiile din această perioadă au fost generate de incendii izbucnite pe terenuri acoperite cu vegetație uscată.
Astfel de situații apar frecvent în această perioadă a anului, iar în multe cazuri incendiile sunt provocate de persoane care aleg să curețe terenurile prin incendierea vegetației.
Autoritățile reamintesc că arderea miriștilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului sau a vegetației ierboase este interzisă prin lege.
Nerespectarea acestor prevederi constituie contravenție și se sancționează cu amenzi între 7.500 și 15.000 de lei pentru persoanele fizice, iar pentru persoanele juridice sancțiunile pot ajunge între 50.000 și 100.000 de lei.
Pompierii brașoveni fac apel la responsabilitatea cetățenilor și recomandă evitarea folosirii focului deschis pentru curățarea terenurilor. Arderea vegetației uscate poate duce rapid la incendii de amploare, care pot pune în pericol locuințe, mediul înconjurător și chiar vieți omenești.

