CSO Cetate Râșnov face înscrieri la fotbal pentru copiii născuți în 2019

Sport

Clubul Sportiv Olimpic Cetate Râșnov a deschis înscrierile pentru copiii născuți în anul 2019, atât băieți, cât și fete, care își doresc să practice fotbalul și să facă primii pași în acest sport.

Antrenamentele se vor desfășura la sala de sport și pe terenul de fotbal al Școlii Gimnaziale nr. 3 din Râșnov, într-un mediu organizat și adaptat vârstei copiilor.

Cei mici vor avea ocazia să învețe bazele fotbalului prin exerciții și jocuri specifice, sub îndrumarea antrenorului Ursache Marius, într-un program dedicat dezvoltării sportive și formării spiritului de echipă.

Părinții interesați să își înscrie copiii sau să afle mai multe informații pot lua legătura cu antrenorul Ursache Marius, la numărul de telefon 0745 499 092.

Inițiativa face parte din programul clubului de promovare a sportului în rândul copiilor din Râșnov și de formare a noilor generații de sportivi.