Trei sportivi de la CS Olimpic Cetate Râșnov, la Cupa României de cadeți U17 la scrimă

Sport

Secția de scrimă a CS Olimpic Cetate Râșnov a participat, joi, 24 septembrie, la Cupa României de cadeți U17, competiție desfășurată la București, în Sala de Scrimă „Ana Pascu”.

Râșnovul a fost reprezentat de Tudor Terciu, Natanael Gerbacea și Natalia Gerbacea, sportivi care au concurat într-o categorie de vârstă superioară nivelului lor actual.

Cei trei sportivi sunt cu 3-4 ani mai mici decât categoria U17, participarea la această competiție reprezentând astfel o experiență importantă pentru parcursul lor sportiv și pentru acumularea de experiență în competițiile de nivel național.

Prezența sportivilor râșnoveni la Cupa României U17 face parte din procesul de formare și dezvoltare al secției de scrimă a CS Olimpic Cetate Râșnov, care continuă să le ofere sportivilor oportunități de a concura și de a se adapta treptat la niveluri superioare de competiție.