VIDEO – Trafic blocat pe DN73A, între Râșnov și Predeal. Circulația este deviată pe DN1

Știri Locale

Traficul rutier pe DN73A, între Râșnov și Predeal, este blocat în această dimineață, după ce un autotren s-a răsturnat pe carosabil în zona Pârâul Rece, blocând ambele sensuri de circulație.

Incidentul s-a produs în cursul nopții, iar echipele de intervenție acționează pentru degajarea drumului și reluarea circulației în condiții de siguranță.

Până la redeschiderea traficului, circulația este deviată pe DN1, pe ruta Predeal – Brașov.

Șoferii care intenționează să tranziteze zona sunt sfătuiți să își planifice din timp deplasarea, să respecte indicațiile polițiștilor rutieri și să ia în calcul timpi suplimentari de parcurs.

Sursa: facebook/DRRDP Brasov