Doi turiști din București, salvați după ce au căzut aproximativ 100 de metri în Bucegi

Regional

Doi turiști din București, un bărbat și o femeie în vârstă de 57 de ani, au fost salvați de salvamontiști după ce au căzut aproximativ 100 de metri din Brâna Mare a Caraimanului, în Masivul Bucegi.

Intervenția echipelor de salvare a fost una dificilă, desfășurată în teren accidentat, iar salvatorii montani au solicitat și sprijinul unui elicopter al Inspectoratului General de Aviație pentru evacuarea victimei masculine.

Potrivit informațiilor transmise de salvamontiști, cei doi turiști „au avut mare noroc”, având în vedere distanța pe care au căzut-o în zona abruptă a muntelui.

Femeia a suferit traumatisme minore și nu a necesitat transportul la spital, însă bărbatul a fost diagnosticat cu traumatism scapulo-humeral și traumatism toraco-abdominal.

Acesta a fost preluat de elicopterul IGAv și transportat la Spitalul Județean de Urgență Brașov pentru investigații și îngrijiri medicale de specialitate.

Salvamontiștii le recomandă turiștilor să manifeste prudență pe traseele alpine din Bucegi, mai ales în această perioadă, în care în zonele înalte încă există porțiuni acoperite cu zăpadă și teren alunecos.