De 60 de ani în slujba muntelui: „Mama Oara”, simbol al Bucegilor

Știri Locale

Cabaniera din Râșnov, simbol al muntelui, sărbătorită la Cabana Diham după șase decenii dedicate turiștilor

Oara Bordea, cunoscută de generații de turiști drept „Mama Oara”, a împlinit 60 de ani de activitate ca cabanier, o viață petrecută aproape în întregime în inima Munților Bucegi. Povestea sa a început pe 17 aprilie 1966, atunci când a devenit cabanier la Vârful Omu, cel mai înalt punct al masivului.

De-a lungul anilor, a fost gazdă pentru mii de iubitori ai muntelui, trecând pe la Cabana Caraiman, apoi la Babele, pentru ca din 1979 să se stabilească la Cabana Diham, locul pe care îl numește și astăzi „acasă”.

O viață dedicată muntelui și oamenilor

La împlinirea a șase decenii de activitate, „Mama Oara” a fost sărbătorită de familie, prieteni și turiști. Cei prezenți au ciocnit un pahar de șampanie, i-au cântat și i-au mulțumit pentru ospitalitatea oferită de-a lungul anilor.

„Uneori, nici nu îmi vine să cred cum au trecut anii. Este o muncă grea, care nu e deloc ceea ce se vede. Iubesc muntele și oamenii care vin aici. Cei care mă iubesc au fost alături de mine la aniversare, fiecare cu poveștile lui. O să mai rămân măcar cinci ani pe munte”, a spus Oara Bordea.

De la măgar la mașină și de la foc la renaștere

Născută în 1942, la Râșnov, într-o familie de crescători de animale, Oara a trăit întreaga viață legată de munte. Soțul său, Gigi, i-a fost alături încă de la începutul acestei aventuri, până la dispariția sa în 2005.

Viața la cabană nu a fost lipsită de încercări. În 2002, Cabana Diham a fost distrusă de un incendiu, însă „Mama Oara” nu a renunțat. Cabana a fost reconstruită, devenind simbolic „Phoenix Diham” – locul care a renăscut din propria cenușă.

Astăzi, este ajutată de familia sa, dar continuă să fie prezentă zi de zi, implicată în tot ce înseamnă viața cabanei.

Un simbol al ospitalității din Bucegi

Cei care o cunosc o descriu drept o femeie caldă, primitoare și dedicată, care a trecut peste toate greutățile fără să renunțe.

După 60 de ani în slujba muntelui, „Mama Oara” rămâne un simbol al Bucegilor și al ospitalității românești, un reper pentru toți cei care iubesc drumețiile și poveștile spuse la cabană.