Olimpic Zărnești va putea evolua, în curând, pe noua arenă din oraș, după ce baza sportivă a fost recepționată și a intrat în administrarea Primăriei Zărnești.
Stadionul a primit toate avizele necesare pentru desfășurarea meciurilor oficiale, în urma unei inspecții realizate de o comisie formată din reprezentanți ai FRF, AJF Brașov, DJTS, Jandarmerie și ISU. Noua arenă are o capacitate de 600 de locuri, dintre care 540 la tribuna principală și 60 pentru suporteri oaspeți.
Echipa din Zărnești este calificată în play-off-ul Seriei a 4-a din Liga 3 și va încheia sezonul regulat pe locul 3, indiferent de rezultatul ultimei etape.
Primul meci oficial pe noul stadion este programat în etapa a doua din play-off, pe 10 aprilie, după ce prima partidă va fi disputată în deplasare.

