Proiectul viitorului Centru de consiliere pentru părinți și copii din Râșnov continuă să avanseze, după o ședință de lucru organizată între reprezentanții Primăriei Râșnov și partenerii din cadrul Fundația HHC România.
În cadrul întâlnirii au fost analizate lucrările aflate în desfășurare și etapele care urmează să fie parcurse până la deschiderea centrului. Constructorul desemnat de fundație continuă lucrările la clădire, iar administrația locală are responsabilitatea amenajării curții și realizării unui spațiu de joacă destinat copiilor.
Reprezentanții primăriei au precizat că până în prezent au fost îndeplinite toate demersurile necesare pentru implementarea proiectului, în conformitate cu termenele stabilite în cadrul parteneriatului.
Discuțiile au vizat și procedurile de licențiere a serviciului social, astfel încât centrul să devină operațional în luna iunie. Odată deschis, acesta va oferi copiilor și familiilor din comunitate servicii de asistență socială, sprijin educațional și consiliere psihologică. În plus, vor fi organizate activități de socializare și petrecere a timpului liber, iar copiii vor beneficia de o masă de prânz asigurată în sistem catering.
De asemenea, părinții vor putea primi sprijin și consiliere în gestionarea provocărilor legate de creșterea și educarea copiilor.
La finalul întâlnirii au fost stabilite direcțiile concrete de lucru pentru perioada următoare, astfel încât centrul să își poată deschide porțile cât mai curând și să devină un loc de sprijin pentru familiile din comunitatea râșnoveană.

