Eveniment omagial dedicat scriitorului Hans Bergel, născut la Râșnov

Evenimente

În 27 februarie, de la ora 17.30, la Banca de Cultură Apollonia din Brașov, va avea loc un eveniment dedicat memoriei scriitorului Hans Bergel, născut la Râșnov, la patru ani de la trecerea sa în neființă (26 februarie 2022).


În cadrul întâlnirii, revista „Literatura Azi” va prezenta volumul omagial „Hans Bergel – Privind mereu spre România”, semnat de Cosmin Budeancă. Cartea, apărută în 2023 la Editura Fundației Culturale Memoria & Editura Mega, cuprinde un studiu biografic și familial, precum și un amplu interviu cu prozatorul brașovean.

Volumul este prefațat de Florian Kührer-Wielach și include o postfață semnată de Ana Blandiana, fiind axat pe activitatea lui Hans Bergel ca militant pentru drepturile etnicilor germani din România comunistă.


La eveniment vor participa Thomas Șindilariu, Mihaela Malea Stroe, Mihai Dragomir și Cosmin Budeancă, iar moderarea va fi asigurată de Carmen Gheorghe.

Discuția va fi completată de prezentarea unor fragmente din filmul „Dans în lanțuri”, în regia lui Cristian Amza.

Cei interesați pot comanda volumul de pe site-ul revistei Memoria.