Avarie la rețeaua de distribuție a apei. Alimentarea va fi oprită în mai multe zone din Râșnov

Știri Locale

O avarie produsă la rețeaua de distribuție a apei potabile, în zona străzii I.L. Caragiale din Râșnov, afectează alimentarea cu apă în aproximativ jumătate din oraș, în zona situată de la I.L. Caragiale în jos.

Din cauza intervenției necesare pentru remedierea avariei, furnizarea apei potabile este oprită astăzi, 6 octombrie 2026, în zonele afectate.

Echipele de intervenție ale Serviciului de Utilități Publice Râșnov sunt la fața locului și lucrează pentru remedierea problemei în cel mai scurt timp posibil.

Potrivit estimării transmise de Serviciul de Utilități Publice, alimentarea cu apă ar urma să fie reluată în jurul orei 14:00, în funcție de evoluția lucrărilor.

Locuitorii din zonele afectate sunt rugați să țină cont de această întrerupere temporară a furnizării apei potabile.