Râșnovenii care se pregătesc pentru sărbătorile pascale trebuie să țină cont de programul special al magazinelor din oraș în această perioadă. Majoritatea supermarketurilor vor avea orar modificat în zilele de Paște.
Program diferit în funcție de magazin
Carrefour va avea în data de 11 aprilie program redus, până la ora 18:00. În prima zi de Paște, magazinul va fi închis, urmând să revină la program normal din 13 aprilie.
Lidl anunță un program similar, redus sâmbătă și închidere în zilele de 12 și 13 aprilie.
Magazinele Sergiana, atât cel din centru, cât și cel din cartierul Florilor, vor avea program scurt în 11 aprilie, până la ora 15:00, urmând să fie închise în zilele de 12 și 13 aprilie.
La Mega Image, clienții vor putea face cumpărături până la ora 19.00, în 11 aprilie, magazinul fiind închis în prima zi de Paște și revenind ulterior la program normal.
Penny va funcționa cu program redus în 11 aprilie și închis în 12 aprilie, urmând ca în 13 aprilie să revină la program normal.
Kaufland anunță, de asemenea, program special. Sâmbătă va fi deschis până la ora 18.00, iar în prima zi de Paște va fi închis.

