După agitația pregătirilor de sărbătoare, rășnovenii sunt invitați la o întâlnire relaxată, dedicată tradiției și momentelor petrecute în liniște.
Evenimentul va avea loc marți, de la ora 16:00, la Clacă – Gospodărie Culturală, unde participanții vor putea lua parte la un atelier de încondeiat ouă, alături de Cecile Jouault și gazdele locului. Activitatea este gândită ca un moment de reconectare, în care răbdarea și bucuria lucrului făcut manual sunt în prim-plan.
Cei prezenți vor fi întâmpinați cu cozonac și ceai cald, într-o atmosferă prietenoasă, potrivită pentru socializare și relaxare.
În paralel, va putea fi vizitată și o expoziție de icoane pe sticlă din colecția „Lăptăreasa din Tohani”, un prilej de a descoperi lucrări încărcate de emoție și spiritualitate.
Organizatorii îi invită pe toți cei care își doresc un astfel de moment de liniște să participe la eveniment.

